DUPĂ DOI ANI AM DAT DE URMA BĂIEŢELULUI ARUNCAT LA GHENA DE GUNOI

În urma unor investigaţii specifice, care au durat aproape doi ani, "Detectivul de serviciu" a reuşit să dea de urma băieţelului găsit într-o ghenă de gunoi din Cisnădie, de Lucian Verbiceanu, un student localnic în vârstă de 32 de ani. După ce au eşuat toate demersurile sibianului de a-l adopta pe bebeluşul care până la urmă a primit numele de botez al salvatorului său, Lucian Vinereanu (patronimic atribuit ad-hoc pentru că a fost găsit într-o seară de vineri), micuţul a ajuns în plasament la familia Cunţan, din Dobârca, un sat situat la 40 km de Sibiu. Deşi cuplul Daniel şi Maria Cunţan mai au două fiice (una studentă, iar cealaltă viitoare cadru didactic) precum şi o alta aflată tot în plasament, acesta a decis să-l adopte pe băieţel, care în prezent se numeşte Lucian Cunţan. Cu “complicitatea” familiei, una extrem de înstărită, i-am serbat copilaşului ziua de naştere, la o cofetărie de lux din centrul Sibiului. Iar invitat de…onoare a fost nimeni altul decât Lucian Verbiceanu, salvatorul pe care Lucian Cunţan l-a reîntâlnit pentru prima oară, după doi ani. Mai exact din seara în care studentul scotea boţul de carne, pe jumătate mort, dintr-un morman de gunoaie. Emoţionat până la lacrimi, Lucian Verbiceanu ne-a declarat că “nu pot exprima în cuvinte, tot ce am simţit azi, când, în locul bebeluşului plăpând de acum doi ani, am regăsit un băieţel isteţ, sociabil şi plin de energie. E un sentiment pe care nu cred că l-am încercat vreodată în viaţă. Pentru că, deşi nu l-am născut efectiv, eu am fost cel care, într-un fel, i-am dat viaţă, l-am ajutat să trăiască. Tot restul vieţii am să păstrez legătura cu el şi-l voi sprijini să ajungă un intelectual”, a mai spus studentul salvator. Profund marcaţi de moment au fost şi părinţii micuţului sărbătorit. Fostă învăţătoare în sat, Maria Cunţan ne-a mărturisit că “lui Lucian n-am să-i ascund niciodată faptul că e un copil găsit şi adoptat. Chiar dacă, poate, va avea nevoie de consiliere psihologică, trebuie să afle de la noi, această veste. Ca atare, salvatorul acestuia va fi oricând binevenit la noi, mai ales că nici nu mai trebuie să mai fac ceva pentru a-i apropia. Ei, astăzi, chiar s-au împrietenit. Cine ştie, poate că vom fi chiar naşii de cununie ai lui Lucian Verbiceanu. Oricum trebuie spus că, nu m-aş fi crezut în stare ca, la 40 de ani, să am răbdarea necesară pentru a mai creşte un bebeluş. Dar m-am înşelat”, a încheiat femeia. Chiar dacă puţin mai ponderat, Daniel Cunţan ne-a declarat la rândul său că “într-o casă de fete, apariţia lui Lucian a fost ca o rază de soare care ne luminează viaţa. Cu toate că sufăr de discopatie, nu pot să-l las din braţe nici o clipă pe acest minunat dar de la Dumnezeu”, a încheiat sibianul care deţine o fermă în sat.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu