Emil Mureşan, care tocmai a împlinit 80 de ani, este unul dintre puţinii români intraţi în Guiness Book ( Cartea Recordurilor). Insolitul artist plastic amator originar din Mediaş, a realizat de-a lungul vieţii sale sute de tablouri din pânză de păianjen, pe care acum, din cauza crizei, este nevoit să le vândă. Simpaticul octogenar, încă o persoană extrem de activă, a declarat pentru “Detectiv de serviciu” că “pensionarii sunt în general oameni cumpătaţi, aşa că nu mă pot plânge că nu mă descurc cu venitul lunar. Am însă nevoie de resurse financiare pentru a continua să creez. De curând am luat decizia de a închiria, pentru 100-200 de lei pe lună, locaţii năpădite de păianjeni. Pivniţele şi în general locurile întunecoase sunt cele mai propice obţinerii unei materii prime de calitate. Însă, pe lângă pânză de păianjen, mai am nevoie de cartoane şi cleiuri speciale, de rame pentru tablouri şi de sticlă. Aşa că, o parte din tablourile realizate caut să o valorific pe piaţă, cu prilejul diverselor târguri sau festivaluri organizate în zonă, cu 100 de lei bucata. O altă parte care face obiectul unei expoziţii permanente la Muzeul Municipal Mediaş încerc, cu ajutorul unei agenţii de turism din Capitală, să o promovez şi să o vând prin intermediul Internetului”. Artistul plastic amator mai spune că lucrează pentru fiecare tablou în parte cel puţin trei săptămâni. “Recordul” în materie a ajuns însă la doi ani, interval în care Emil Mureşan a realizat tabloul intitulat “Bricul Mircea” având o suprafaţă de doi metri pătraţi.




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu